Eötvös József și Pauler Tivadar, miniștrii de culte și cultură au fost fondatori spirituali ai Facultății de Științe Cluj înființate în octombrie 1872. A avut 4 specializări, printre care medicina, care de la sfârșitul secolului XIX deține clinicile situate la est de biblioteca universitară.
Clinicile până în 1919 au fost conduse de Engel Gábor, un pionier al chirurgiei ginecologice. Cea mai veche clădire este a catedrei de Anatomie, a fost construită în 1888-1889 după proiectul întocmit de Hauszmann Alajos. Au urmat clădirile Chirurgiei, Internelor, Ginecologiei și Maternității, iar mai târziu Oftalmologia, Dermatologia și clădirea direcțiunii. Policlinica Județeană a fost construită în 1970, iar Institutul Inimii în 1990.
Universitatea de Medicină și Farmaceutică, Foto: Mezei Elemér
Universitatea de Medicină și Farmaceutică, Foto: Daniel Stoica

Sursa: welcometoromania.ro
GPS: 46.76559N, 23.58272E
Tip hartă
Cluj-Napoca: Grădina Botanică
Cluj-Napoca: Muzeul Botanic
Cluj-Napoca: Muzeul Zoologic
Cluj-Napoca: Pensiunea Siago
Cluj-Napoca: Vivariul
Cluj-Napoca: Pensiunea Vidalis
Cluj-Napoca: Gradina Miko
Cluj-Napoca: Clinicile
Cluj-Napoca: Biblioteca Universitara
Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai
Cluj-Napoca: Biserica Piariştilor
Cluj-Napoca: Muzeul de paleontologie
Cluj-Napoca: Muzeul de Mineralogie
Cluj-Napoca: Bastionul (turnul) Croitorilor
Cluj-Napoca: Biserica Reformată din strada Farkas
Cluj-Napoca: Primăria
Cluj-Napoca: Palatul New York, Hotel Continental
Cluj-Napoca: Biserica greco-catolică Bob
Cluj-Napoca: Casa Sebestyen
Cluj-Napoca: Casa Învăţătorilor
Cluj-Napoca: Palatul Rhédey
Cluj-Napoca: Banca de Credit, Banca Natională
Cluj-Napoca: Casa Filstich
Cluj-Napoca: Palatul Josika
Cluj-Napoca: Primăria Veche
Cluj-Napoca: Casa Wass Otilia
Cluj-Napoca: Muzeul de etnografie
Cluj-Napoca: Banca Austro-Maghiară
Cluj-Napoca: Reduta
Cluj-Napoca: Biserica minoriţilor, Catedrala greco-catolică
Cluj-Napoca: Statuia lui Matei Corvin
Cluj-Napoca: Casa Nemes
Cluj-Napoca: Muzeul Szervatiusz
Cluj-Napoca: Parcul Central
Cluj-Napoca: Parohia romano-catolică
Cluj-Napoca: Biserica Sf.Mihail
Cluj-Napoca: Palatul Mikes János
Cluj-Napoca: Teatrul
Cluj-Napoca: Palatul Telki-Mikes
Cluj-Napoca: Palatul Justiţiei
Cluj-Napoca: Casa Karvazy
Cluj-Napoca: UMF rectoratul
Cluj-Napoca: Muzeul de Artă
Cluj-Napoca: Casa Kemény
Cluj-Napoca: Casa Eppel
Cluj-Napoca: Casa memoriala Emil Isac
Cluj-Napoca: Muzeul de farmacie
Cluj-Napoca: Casa Matei Corvin
Cluj-Napoca: Biserica evanghelică lutherană
Cluj-Napoca: Turnul Sud-Estic
Cluj-Napoca: Casa Kőváry
Cluj-Napoca: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
Cluj-Napoca: Cooperativa de credit a proprietarilor
Cluj-Napoca: Coloana Karolina
Cluj-Napoca: Biserica Unitariană
Cluj-Napoca: Casa Mikes
Cluj-Napoca: Biserica franciscană
Cluj-Napoca: Casa Monetăriei
Cluj-Napoca: Catedrala ortodoxă
Cluj-Napoca: Colegiul Unitarian
Cluj-Napoca: Mănăstirea franciscană
Cluj-Napoca: Palatul administrativ
Cluj-Napoca: Pensiunea Déja Vu
Cluj-Napoca: Teatrul
Cluj-Napoca: Hotel Transilvania
Cluj-Napoca: Palatul EMKE
Cluj-Napoca: Turnul Ţesătorilor
Cluj-Napoca: Parohia reformată
Cluj-Napoca: Biserica Reformată cu două turnuri