Hartă Copşa Mare: Biserica evanghelică fortificată

panoramic image for:Hartă Copşa Mare: Biserica evanghelică fortificată

Biserica fortificată, de pe deluțul localității Copșa Mare a fost construită la începutul secolului XVI, după inscripția din sacristie a fost terminată în 1519. Se urcă mult până la sala bisericii. Aici se poate vedea altarul realizat în 1854, orga construită de Samuel Maetz din Biertan în anul 1800.
Clopotul bisericii a fost turnat în 1550. Documentele atestă existența unei bazilici gotice cu trei nave pe la începutul secolului XIV. Credincioșii de aici au început construirea unei biserici mai mari, dar stăpânirea otomană, mai apoi cutremurul din 1802 au întârziat lucrările.
După cutremur au început lucrările de reparații și de construcție. Lucrările de fortificație au fost începute la începutul secolului XVI, când biserica a fost înconjurată cu un zid în formă pătrată, cu două etaje de apărare și creneluri. Cetatea a fost întărită cu două turnuri, dintre care doar cel din partea de nord-est a rezistat timpului. De-a lungul zidului au existat și cămări de provizii, care între timp au fost demolate. Corul bisericii fiind mai sus decât sala a fost fortificat, supraînălțat, care pe lângă funcția defensivă avea și rol de observație.
Program de vizitare:
Luni - Duminică 9.00-19.00
Contact:
0040-756-872-953
0040-754-977-216
Răspundem în limbile:
română, germană, maghiară

Biserica evanghelica fortificata, Copsa Mare , Foto: Tudor Seulean

Biserica evanghelica fortificata, Copsa Mare , Foto: Andreea Grosoșiu

Biserica evanghelica fortificata, Copsa Mare , Foto: Bogdan Bălăban

Biserica evanghelica fortificata, Copsa Mare , Foto: Hermann Fabini

Biserica evanghelica fortificata, Copsa Mare , Foto: Liviu Șerbănescu

Sursa: welcometoromania.ro

GPS: 46.13343N, 24.54979E

pag. 1
<
>

Tip hartă

Hartă Copşa Mare: Biserica evanghelică fortificată
Copşa Mare: Biserica evanghelică fortificată