Latura sudică a cimitirului de odinioară pe lângă biserica Sfântul Ștefan, a actualului parc în prezent este închisă de complexul fosta biserică a iezuiților, mănăstirea și școala. Biserica a fost construită în perioada 1717-1720, și până la 1773 a fost a iezuiților, care au sosit la Baia Mare în anul 1674, și au construit această biserică, cu sprijinul episcopului Matyasovszki László în locul bisericii Sdfântul Márton.
În semn de mulțumire, pe peretele vestic a școlii a fost montată o placă comemorativă cu stema și probabil portretul episcopului. Construcția a fost realizată pe baza planurilor lui Christoph Tausch. În nișele fațadei au fost amplasați statuile din lemn a unor sfinți, iar intrarea este decorată cu stâlpi bordo și o placă cu înscripție latină, în care se vede anul 1718. Turnurile au coif în formă de bulb. Sub nava complicată, cu șase capele se întinde o criptă. Tavanul navei și al sanctuarului este boltit cu nervuri.
Geamurile împodobite cu vitralii au fost realizate la Budapest și oglinedesc momente din viețile a șase sfinți, și scene biblice. Altarul a fost realizat în 1824-1825 de sculptorul Schaintzer Fülöp. Picturile interiorului au fost realizate de Mezey József și Kiss Károly.
Orga a fost construită în 1939 în atelierele Angster din Pécs, iar în 1998 moștenitorul atelierului Budavári Attila a recondiționat-o. De atunci iubitorii muzicii culte s-au putut bucura de mai multe concerte susținute de renumiți organiști, sosiți la Baia Mare.
Contact:
0040-262-212-772
0040-262-214-925
Răspundem în limbile:
română, maghiară, germană
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Biserica catolica, Baia Mare, Foto: WR
Sursa: welcometoromania.ro
GPS: 47.65865N, 23.58312E
Tip hartă
Baia Mare: Muzeul de Mineralogie
Baia Mare: Baia Mare
Baia Mare: Turnul Sfântul Stefan
Baia Mare: Muzeul de Artă
Baia Mare: Biserica Catolică din Piaţa Mică
Baia Mare: Biserica catolică
Baia Mare: Panorama din Turnul Sfântul Stefan
Baia Mare: Clastrul Minoriţilor
Baia Mare: Hotelul Regele Stefan
Baia Mare: Schola Rivulina
Baia Mare: Hanul Vulturul Negru
Baia Mare: Casa Teleki
Baia Mare: Casa Erzsebet (Elisabeta)
Baia Mare: Biserica evanghelica
Baia Mare: Biserica reformata
Baia Mare: Catedrala greco-catolică, acum ortodoxă
Baia Mare: Muzeul de Istorie şi arheologie
Baia Mare: Zidul oraşului
Baia Mare: Administratia minieră, monetăria
Baia Mare: Conacul Teleki Sandor
Baia Mare: Muzeul de etnografie
Baia Mare: Muzeul Satului