Hartă Vadu Crişului: Circuitul galben

Traseul pornește de la Peștera Vadu Crișului, împreună cu punctul și triunghiul roșu și cu punctul și triunghiul albastru. Înainte de pod ne părăsește
După traversarea podului ne părăsesc și celelalte două marcaje
Traseul nostru traversează calea ferată și se angajează într-un urcuș susținut până la altitudinea de 450 m, de unde pe o deviație putem ajunge la Peștera Roșie. De la peștera urcăm la primul punct de belvedere, care ne oferă o priveliște minunată asupra defileului Crișului.
De aici ni se alătură și punctul albastru pe care l-am părăsit la nivelul căii ferate. Cotim la dreapta, prin pădure ocolim un vâlcel și ajungem la un nou punct de belvedere marcat și cu o cruce metalică.
Aici punctul albastru ne părăsește din nou, iar noi urcăm până la Peștera Fugarilor. De aici urcăm spre punctul cel mai înalt al traseului, până sub vârful Măgurii, după care ne angajăm în coborâre pe creasta acestuia și ajungem la trei puncte de belvedere.
La ultimul cotim puternic spre stânga angajându-ne într-o coborâre accentuată spre calea ferată. Cu 20 m înainte de aceasta trecem pe lângă Peștera Baia Cocoșului.
La calea ferată ne întâlnim cu triunghiul albastru cu care ocolim tunelul, și ne întâlnim și cu punctul albastru. Ghidați de calea ferată ajungem la podul peste Crișul Repede și după traversarea podului la Cabana Peștera.

Traseul Circuitul galben, Muntii Padurea Craiului, Foto: WR

Traseul Circuitul galben, Muntii Padurea Craiului, Foto: Vasile Coancă

Pestera Roșie, Foto: WR

Pestera Fugarilor, Foto: Vasile Coancă

Sursa: welcometoromania.ro

GPS: 46.95858N, 22.52255E

pag. 1
<
>
Hartă Vadu Crişului: Circuitul galben
Vadu Crişului: Peştera Baia Cocoşului

Vadu Crişului: Peştera Baia Cocoşului

Vadu Crişului: Peştera Vadu Crişului - Şuncuiuş (prin Ponorul Sfăraş)

Vadu Crişului: Circuitul versantului stâng

Vadu Crişului: Vadu Crişului - Peştera Lesianei

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Pestera Fugarilor

Vadu Crişului: Pestera Fugarilor

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Circuitul versantului stâng

Vadu Crişului: Circuitul versantului stâng

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Circuitul galben

Vadu Crişului: Cascada Vadu Crişului

Vadu Crişului: Cascada Vadu Crişului

Vadu Crişului: Pestera Vadu Crişului

Vadu Crişului: Pestera Vadu Crişului

Vadu Crişului: Pestera Roşie

Vadu Crişului: Pestera Roşie

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Peştera Vadu Crişului - Peştera Bătrânului

Vadu Crişului: Peştera Vadu Crişului - Peştera Bătrânului

Vadu Crişului: Circuitul versantului stâng

Vadu Crişului: Circuitul versantului stâng

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Circuitul versantului drept

Vadu Crişului: Pestera Caprei

Vadu Crişului: Pestera Caprei

Vadu Crişului: Pestera Deventului III

Vadu Crişului: Pestera Deventului III

Vadu Crişului: Peştera cu Apă

Vadu Crişului: Peştera cu Apă

Tip hartă